ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din GalațiGalați Expres — De la Galați la TecuciCele mai recente știri din GalațiGalați Expres — De la Galați la Tecuci
economie

Brânza Brie de la Metro, retrasă din cauza bacteriei Listeria monocytogenes

Diana Roșca

Diana Roșca

⏱ 1 min citire
brânză Brie de la Metro, retragere din magazine, bacterie periculoasă
Sursa foto: monitoruldegalati.ro

Sursă: Monitoruldegalati.ro

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat retragerea de pe piaţă a unui lot de brânză Brie, produs de reţeaua Metro Cash & Carry România. Produsul vizat este de 1 kilogram, marca METRO Chef, şi a fost identificat cu bacteria Listeria monocytogenes.

Citește și: Patronatul IMM Galați a premiat firmele de top din 2025

Rechemarea a fost iniţiată după ce s-a constatat prezenţa bacteriei în lotul cu termen de valabilitate până la 23 septembrie 2026. Consumatorii care au achiziţionat acest produs sunt sfătuiţi să nu îl consume şi să îl returneze în magazinele Metro până la data de 22 septembrie 2026, pentru a primit contravaloarea. ANSVSA recomandă verificarea etichetei şi lotului înainte de consum, mai ales pentru persoanele vulnerabile, precum femeile însărcinate, vârstnicii, nou-născuţii şi persoanele cu imunitate scăzută.

Ce este bacteria Listeria monocytogenes

Listeria monocytogenes poate provoca listerioză, o infecţie gravă pentru anumite categorii de persoane. De aceea, autorităţile sfătuiesc consumatorii să fie atenţi la etichete şi să evite consumul produsului dacă se află în lotul menţionat.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute contactând Metro la numărul de telefon 0374.115.555 sau la adresa de e-mail [email protected]. Lista magazinelor în care a fost distribuit produsul şi detalii despre retragere sunt disponibile pe site-ul ANSVSA şi al reţelei Metro.

Vrei știrile din Galați primele în Google?

Adaugă Galați Expres ca sursă preferată: articolele noastre apar cu prioritate la „Știri principale” în căutările tale.