O femeie de 40 de ani s-a stins din viață carbonizată într-un incendiu la Slobozia Conachi

Mihai Georgescu · Galați Expres

ro O tragedie s-a petrecut în această dimineață în localitatea Slobozia Conachi, județul Galați, unde o femeie de aproximativ 40 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu violent.

La fața locului au intervenit echipaje de urgență, printre care două autospeciale de stingere de la Garda de Intervenție Pechea, o autospecială de la Secția de Pompieri Galați și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.

Eforturile pompierilor au fost rapide, însă, din păcate, pentru victimă nu s-a mai putut face nimic, trupul acesteia fiind descoperit carbonizat în interiorul locuinței.

Două persoane, doi bărbați în vârstă de 62 și 64 de ani, au fost evaluate medical la fața locului, suferind atacuri severe de panică.

După acordarea primului ajutor, aceștia au refuzat transportul la spital.

Citește articolul complet pe Galați Expres

Deschide articolul →