10 ani de la lansarea programului Salvator din pasiune, un deceniu de voluntariat și solidaritate în România

Ana Stanescu · Galați Expres

Astăzi se împlinesc 10 ani de la lansarea programului naţional de voluntariat Salvator din pasiune, iniţiat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, un proiect care a transformat dorinţa de implicare civică într-un sprijin real pentru comunităţi şi pentru sistemul de intervenţie în situaţii de urgenţă din România.

Programul a fost lansat în anul 2016, având ca scop atragerea cetăţenilor dornici să contribuie voluntar la activităţi de prevenire şi intervenţie în situaţii de urgenţă.

De asemenea, a avut ca obiectiv dezvoltarea unei culturi a siguranţei şi responsabilităţii civice în rândul populaţiei.

De-a lungul unui deceniu, iniţiativa a devenit un reper în domeniul voluntariatului pentru situaţii de urgenţă.

În primul an, s-au înscris aproximativ 750 de voluntari, iar în prezent numărul total al celor care au participat a depăşit 18.

Citește articolul complet pe Galați Expres

Deschide articolul →