Un pacient francez de 77 de ani a beneficiat de intervenția unui chirurg de la Spitalul Județean Galați, după o criză acută de colecistită. Garda recentă s-a transformat într-o cursă contra cronometru pentru salvare, în condițiile în care bărbatul avea și probleme cardiace severe.
Medicii au descoperit, în timpul intervenției laparoscopice, o fistulă masivă între colecist și colon, plină de puroi, ceea ce a complicat semnificativ procedura. Chirurgul Constantin Truș a extirpat colecistul și a suturat perforația, realizând o intervenție de maximă finețe, în condiții de risc major.
Citește și: Chirurgul Constantin Truș a operat două ore o pacientă cu 30 de kilograme de grăsime la Galați
Chirurgul a relatat că, în timpul operației, materia fecală din colon invadase colecistul, iar bila curgea liber în colon. În ciuda stării critice a pacientului, evoluția de după intervenție a fost favorabilă, iar după cinci zile, analizele au indicat absența infecției, confirmând succesul procedurii.
Intervenție de succes la Spitalul Județean Galați
Starea pacientului a fost extrem de gravă, având probleme cardiace și o infecție masivă ascunsă. Cu toate acestea, echipa medicală a reușit să salveze viața bărbatului, demonstrând profesionalism și rapiditate în fața unei situații de o complexitate rară.
Dr. Constantin Truș, chirurg la Spitalul Județean Galați, a transmis că, deși nu se poate învinge definitiv moartea, uneori se poate spune pacientului: mai așteaptă.
Conform Monitoruldegalati.ro
